RO RU EN
Vineri, 24 Mai 2013
RSS
Actualizat: 24.05.2013
Galerie multimedia
Rapoarte de activitate
 Programul Academia Şcolilor Central Europene – Parteneriat Şcolar (ACES)

Raport cu privire la participarea la activităţile desfăşurate în cadrul Programului ACES

 

  • ACES Academy 2010, festivitatea de finalizare a Programului ACES 2010 şi lansarea Programului ACES 2011. Prague, Republica Cehă, 30 martie – 01 aprilie 2011.
  • Activitatea Comisiei de selectare a proiectelor – Programul ACES, 31 mai – 02 iunie 2011, Viena, Austria.

 

Organizatori: Ministerul Educaţiei şi Culturii din Republica Cehă şi Programul EUROPA al Fundaţiei ERSTE, realizat de către Interculturelles Zentrum, Austria.

Obiectivul major:
Programul ACES a fost iniţiat de către ERSTE Foundation Austria în 2006 şi are drept scop stabilirea şi promovarea dialogului şi cooperării tinerilor din ţările partenere, cât şi stabilirea unei reţele a şcolilor din regiune. Orientări generale:

  • Promovarea cooperării regionale prin iniţierea proiectelor cu genericul „Tinerii schimbă viitorul”, „Crearea soluţiilor pentru elucidarea conflictelor în instituţii şi în jurul tău”;
  • Consolidarea eforturilor tinerilor din ţările Europei în stabilirea unui dialog constrtuctiv în regiune în vederea creării noilor oportunităţi de schimb intercultural;
  • Promovarea şi stimularea mobilităţii academice, în special în învăţământul preuniversitar, în scopul diversificării relaţiilor de colaborare a tinerilor din ţările Europei.

 

ACES Academy 2010, festivitatea de finalizare a Programului ACES 2010 şi lansarea Programului ACES 2011. Prague, Cehia, 30 martie – 01 aprilie.

Participanţi: reprezentanţi ai Comisiei Europene, Consiliului Europei, reprezentanţi ai ţărilor – membre a Programului ACES (profesori, elevi, reprezentanţi ai ministerelor educaţiei din regiune), circa 350 persoane.

  • Deschiderea oficială a evenimentului.
    Cuvânt de salut din partea reprezentanţilor ţării gazdă şi a Fundaţiei ERSTE (Andreas Treichi).
  • Festivitatea de premiere a echipelor proiectelor cîştigătoare, ediţia 2010-2011.
  • Expoziţia rezultatelor proiectelor, care au derulat pe parcursul anilor 2010-2011.
    Fiecare echipă a făcut o dare de samă cu privire la derularea proiectului, la colaborarea cu partenerii străini şi la realizările obţinute la finisarea proiectului.
  • Traininguri/ateliere de lucru pentru profesori, conducători ai proiectelor cîştigătoare.
  • Activităţi pentru elevi, membri ai echipelor (traininguri, ateliere de lucru, elaborarea gazetelor de perete, excursii etc).
  • Şedinţa reprezentanţilor Ministerelor Educaţiei ţărilor membre ale Programului ACES

 

A fost elaborat şi aprobat Planul de activitate al acestei iniţiative pentru anul 2011.
S-a aprobat, ţinând cont de propunerile profesorilor şi elevilor, participanţi la eveniment, tema pentru concursul anului 2011: „Building bridges in societies – volunteer in your communities!”

ACES Academy 2010 s-a finalizat cu o serată festivă de mare amploare, organizată în Prague, unde au fost invitaţi toţi cei 350 de persoane (elevi, profesori, reprezentanţi ai ministerelor educaţiei, organizaţiilor internaţionale) şi ambasadorii ţărilor membre a Programului ACES, acreditaţi în Cehia.
Reprezentanţii Republicii Moldova (cele 5 instituţii de învăţământ preuniversitar, care au beneficiat de granturi oferite de Programul ACES) au fost onoraţi de prezenţa dlui Ştefan GORDA, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Cehă, care a apreciat înalt şi a încurajat participarea instituţiilor de învăţământ din ţară la acest program de mobilitate.

Concluzii şi propuneri pentru activitatea de perspectivă:

  • Asigurarea desiminării în republică (scrisori circulare în Direcţiile Generale Educaţie Tineret şi Sport, informaţie pe pagina web a ministerului, consultaţii la telefon etc) a informaţiei cu privire la condiţiile de participare la concurs;
  • Asigurarea desiminării practicilor bune şi a experienţei avansate în domeniul scrierii proiectelor (informaţie pe pagina web a ministerului, materiale distribuite participanţilor la Conferinţa intertnaţională, pagina web a Programului ACES;
  • Asigurarea participării active a instituţiilor de învăţământ preuniversitar din republică la Concursul pentru anul viitor de studii.
  • Consider benefică participarea Republicii Moldova în Programul ACES.
  • Acest Program oferă elevilor din instituţiile de învăţământ preuniversitar din Europa oportunităţi de schimb intercultural prin oferirea granturilor în scopul promovării proiectelor anuale comune în ţările partenere (2-3 şcoli din diferite ţări).

 

Activitatea Comisiei de selectare a proiectelor – Programul ACES, Viena, Austria, 31 mai – 02 iunie 2011.

Organizatori: Ministerul Educaţiei şi Culturii din Austria şi Programul EUROPA al Fundaţiei ERSTE, realizat de către Interculturelles Zentrum, Austria.

Obiectivul major: Selectarea proiectelor înaintate de către instituţii de învăţământ preuniversitar din ţările membre ale Programului ACES.

Participanţi: reprezentanţi ai Miniserelor Educaţiei din ţările – membre ale Programului ACES (Albania, Austria, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehia, Ungaria, Kosovo, Macedonia, Republica Moldova, Muntenegru, România, Serbia, Slovacia şi Slovenia).

În total, au fost înaintate la concurs 132 proiecte din 327 instituţii de învăţământ (implicaţi: 1.344 profesori; 12.201 elevi) din partea a 15 ţări-membre a Programului ACES. Fiecare proiect a fost iniţiat de către reprezentanţi a 2-3 ţări partenere.
Pentru concursul anului 2011 Republica Moldov a înaintat 10 proiecte.

Administratorii de Program din fiecare ţară au participat la selectarea proiectelor.

Au fost selectate pentru oferirea granturilor - 43 de proiecte din diferite ţări.

Urmare realizării procedurii de selectare, 5 din cele 10 proiecte înaintate la concurs din partea Republicii Moldova, au fost apreciate de către comisie şi au fost înaintate pentru obţinerea granturilor:

  • Liceul Teoretic „M. Eminescu”, Edineţ, Proiectul „Let`s change our perspectives as being volunteers”, parteneri – România, Bulgaria;
  • Liceul Teoretic „Spiru Haret”, Proiectul „Don`t forget to fly”, parteneri: România, Bulgaria;
  • Liceul Teoretic Măgdăceşti, raionul Criuleni, Proiectul „Youth volunteering through SRA: solidarity, responsibilities and activism”, partener Slovacia;
  • Liceul Teoretic „Gh. Asachi”, mun. Chişinău, Proiectul „Snow White and 7 Volunteers”, partener Slovacia;
  • Şcoala de Arte şi Meserii Grătieşti, mun. Chişinău, Proiectul „From heart to heart”, partener - Slovenia.

 

Conform Planului de realizare al Programului ACES pentru anul de studii 2011-2012, în perioada 29 septembrie – 2 octombrie 2011 este preconizată întrunirea (kick-off meeting) reprezentanţilor tuturor proiectelor cîştigătoare (profesori, elevi) în Sarajevo, Bosnia şi Herzegovina, unde vor face cunoştinţă cu partenerii la proiecte, se vor organiza mese rotunde, ateliere de lucru, jocuri simulări etc.

Concluzii şi propuneri pentru activitatea de perspectivă:

  • Consider că în comparaţie cu alte ţări (Cehia – 3, Albania – 1), 5 proiecte cîştigătoare din 10 înaintate, este un rezultat satisfăcător;
  • Au apărut noi oportunităţi pentru elevii di Republica Moldova de a contacta cu semenii lor din 15 ţări europene, de a acumula noi experienţe şi noi cunoştinţe, de a perfecta limba engleză prin comunicare cu partenerii la proiect.
  • E necesar de intensificat desiminarea informaţiei despre condiţiile participării la Programul ACES, de mobilizat elevii din instituţiile de învăţământ preuniversitar din toate raioanele republicii pentru a spori participarea la acest program.
  • Programul ACES serveşte drept practică bună/experienţă avansată pentru iniţierea proiectelor în cadrul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării.

     

    Victoria Isac, (Coordonatorul Programului ACES).
    Consultant superior, Direcţia Relaţii internaţionale şi integrare europeană
    Ministerul Educaţiei

© 2011 Ministerul Educatiei Toate drepturile rezervate.